Descriere

„Radu Găvan m-a cucerit de la prima carte, însă abia acum, cu Diavoli fragili a ieșit la iveală uriașul său talent scriitoricesc. Cu cel de-al treilea roman, Radu Găvan face un salt extraordinar spre MAREA literatură. Într-o discuție prietenească, Radu îmi spunea că are senzația că acest roman e ca un monstru care o să se ridice și o să umble de unul singur prin lume, iar asta am simțit și eu în timpul lecturii.
O carte despre fragilitatea liniei ce desparte binele de rău, realitatea de ficțiune, o carte despre consumare, renaștere și eliberare. O minunată pledoarie pentru scânteia vie a literaturii și tributul pe care uneori arta și creația le cer omenescului din noi.” Camelia Cavadia

„Diavoli fragili este, în opinia mea, cea mai bună carte de până acum semnată de Radu Găvan.
Ingredientele care l-au făcut pe autor o voce aparte în literatura română contemporană se regăsesc și în acest roman, într-o altă combinație: violența, macabrul, accentele psihologice și de thriller, limbajul neîngrădit, pasajele șocante, suspansul bine strunit, ritmul alert, atmosfera apăsătoare, sumbră, caruselul de personaje, povești și emoții. Lor li se adaugă o pendulare perpetuă între onirism și realism, între naratori, între scriitori și scriituri, între ficțiuni și metanarațiuni.
Cred că cel mai important aspect care transpare din Diavoli fragili este tocmai dragostea pentru literatură, o literatură care te obsedează, absoarbe și consumă, o literatură prin și pentru care trăiești. Cartea lui Radu Găvan e o lentilă tulburătoare prin care poți privi lumea. ” Eli Bădică

Cumpără cartea:

Târgul cărții | Cartepedia | LibMag

Recenzii

Raiul familial, sacru pentru cei mai mulți dintre noi (atunci când e neexaminat, căci de aproape…), singura noastră comoară, ascunde un mecanism karmic-oedipian, care generează până la urmă frică, ură, blestem și crimă.

Ștefan Bolea | APOSTROF

Cartea e neagră și complicată. Neagră pentru că este la limita dintre uman și animalic, granița dintre comportamentul rațional și agresivitatea dusă la extrem fiind foarte fină. Complicată pentru că te plimbă prin multe zone, cele mai multe de disconfort (vezi schizofrenia și psihoza); pentru că trebuie să urmărești cu atenție legătura dintre sub-structuri și dintre personaje, altfel e greu de înțeles

Cristina Bălan | REPUBLICA.RO

Radu Găvan își arată lejeritatea cu care trece de la povestirea la persoana I la cea de persoana a III-a, ușurința cu care trece între punctele de vedere, la un pas de hipertext (care nu devine niciodată miză în sine), puterea cu care dă viață personajelor în episoade ce se suprapun narativ și se completează diegetic, aflate într-o spirală a arhitecturii de lume amețitoare.

Cătălin Badea-Cheracostea | OBSERVATOR CULTURAL

Treptat, piesele puzzle-ului se adună, alcătuind o imagine de ansamblu ce amintește de infernul din gravurile și picturile lui Goya ori de Judecata de Apoi a lui Hyeronimus Bosch. Ea se conturează în jurul imaginii scriitorului Filip Romain și respectă crezul artistic expus de acesta în capitolul II (dorința de a nu-și trasa limite), o atitudine ce amintește de realismul visceral prin nevoia de capturare a esenței în care nu există subiecte tabu, cu elemente recurente: priviri fixe, pătrunzătoare, obraji însângerați, apa întunecată în adâncul căreia așteaptă moartea, Boca del Diablo (imaginea puțului în care devin prizonieri copii, întâlnită în Detectivii sălbatici și Băiatul care a furat calul lui Attila), dedublare, personaje ce-și hrănesc spaimele și experiențele traumatizante (pierderea părinților sau a unui copil) într-o dimensiune onirică ce le reflectă frământările.

DROMARLAND

Șocant și întunecat, romanul acesta are o forță extraordinară și o frumusețe demonică, tulburătoare la fiecare frază. Se ridică deasupra a tot ceea ce a publicat până acum tânărul scriitor și mă bucură existența unei astfel de voci în literatura noastră.

Andreea Iulia Toma | BOOKHUB